5 sept. 2015

Review: Piatra de alaun - Feret

Bună, fetelor! :)

Au trecut câteva zile în care mi-a lipsit activitatea pe blog dar m-am întors la şcoală şi cerinţele profesiei mele m-au luat cu asalt şi au impus reorganizarea priorităţilor... Anticipând faptul că perioada ce urmează va fi una de foc, mi-am propus ca în acest weekend să rezerv timp pentru a scrie articole prin care vă voi împărtăşi impresiile mele despre produsele cărora le-am făcut o prezentare generală în această postare a lunii iulieEste vorba despre mai multe produse interesante primite spre testare din partea magazinului online longeviv.ro

Voi începe seria de review-uri cu cele două produse Feret: piatra de alaun şi crema hidratantă  destinată îngrijirii mâinilor şi picioarelor. Astăzi, vorbim doar despre piatra de alaun!

Mai întâi, merită să aflaţi unele informaţii despre brandul francez menţionat deoarece este unul recunoscut, cu vechime şi tradiţie:

* Fraţii Feret au înfiinţat compania cu acelaşi nume în anul 1865, iar obiectul activităţii acesteia era producţia şi distribuţia de produse cosmetice şi parfumuri franceze dar şi internaţionale renumite. 
* Afacerea a trecut proba timpului şi a devenit una de familie, transmisă din tată în fiu. Actualul proprietar este stră-stră-nepotul fondatorilor. 

Nu vă ofer aceste detalii doar pentru divertisment, ele demonstrează seriozitate, implicare, profesionalism şi esenţialul respect faţă de client. Ce alt brand ar fi rezistat pentru o perioadă de 150 de ani fără a se ghida cu consecvenţă după principii solide?!

Vă mărturisesc că am manifestat o oarecare rezervă la ideea testării pietrei de alaun. În ciuda faptului că citisem de nenumărate ori despre proprietăţile sale şi ştiam cu ce beneficii vine la pachet, în ciuda faptului că brandul Feret îmi inspiră încredere! Cauza reticenţei mele? Vă spun sincer: din unele dintre articolele-review întâlnite şi citite în blogosferă reieşea că ar fi doar parţial eficientă împotriva mirosului neplăcut al transpiraţiei! Dar mi-am spus că nu am ce pierde, că e bine să fiu deschisă la nou şi să încerc - încercarea moarte n-are, se ştie din bătrâni! :)

În cazul în care nu vă este cunoscută  piatra de alaun şi nu sunteţi familiarizate cu proprietăţile acesteia, iată câteva detalii esenţiale:
- piatra de alaun are în compoziţie o combinaţie de minerale naturale şi se extrage din carierele de piatră printr-o procedură deloc facilă şi ieftină; 
- în termeni populari, era/este denumită piatră acră; 
- reprezintă o alternativă 100% naturală la deodorantele din comerţ, având multiple avantaje pentru sănătate, prin eliminarea riscurilor la care ne expunem prin folosirea acestora din urmă;
- are proprietăţi antiseptice, cicatrizante, hipoalergenice, antibacteriostatice.

În ce scop poate fi folosită piatra de alaun?

* Ca deodorant natural... 
Nu blochează porii, nu împiedică procesul firesc şi necesar al transpiraţiei (prin urmare pielea e lăsată să respire)! Obiectivul său este să împiedice mirosul neplăcut, luptând împotriva bacteriilor a căror dezvoltare provoacă acest efect deranjant! Un avantaj suplimentar este acela că produsul în sine nu are niciun miros, fiind potrivit şi persoanelor cu sensibilitate olfactivă (în această situaţie aflându-se şi femeile însărcinate). 

* Înainte şi/sau după ras... 
Bunicii noştri o foloseau după ce se bărbiereau, substituind after-shave-ul zilelor noastre graţie calităţilor de astringent, tonic şi antiseptic ale acestui produs. De asemenea, aduce beneficiul de a stopa sângerările superficiale (rezultate în urma unor tăieturi minore).

* După depilat...
Intervine aici proprietatea de antiseptic a pietrei de alaun. Folosită după depilarea pielii, se împiedică înroşirea şi iritarea acesteia, se previne dezvoltarea culturilor de bacterii şi se reduce apariţia firelor de păr ce cresc sub piele.

A fost o prezentare generală destul de amplă dar vă asigur că am fost selectivă, aş mai fi avut multe de spus! De aceea, vă recomand să continuaţi documentarea citind informaţiile interesante oferite pe pagina produsului în discuţie, dar şi din alte surse! E momentul pentru a vă expune impresiile mele - în urma experienţei utilizării acestui produs. Mi-am rezervat un interval de timp generos pentru a vă prezenta o părere sigură şi concretă!

Piatra de alaun Feret - formă de prezentare:



- ambalaj din carton rezistent, cu design vintage;
- produsul în sine are formă cuboidală, cu vârfuri şi muchii rotunjite;
- aspectul este de cristal alb, marmorat, cu porţiuni semi-trasparente;
- poate fi prins cu degetele şi ţinut în siguranţă pentru a-l face să alunece 
pe suprafaţa axilei, e nevoie doar de puţină atenţie!


Fotografiile de mai sus sunt făcute în urmă cu circa o săptămână, 
a se remarca diferenţa de mărime dintre piatră şi ambalajul său - 
după aproximativ două luni de utilizare, mie îmi pare a fi insesizabilă!

Cum am folosit eu piatra de alaun Feret? Ce am constatat?!
Sunt aproape două luni de când piatra de alaun Feret a intrat în rutina noastră de îngrijire. Formulez astfel deoarece a fost cooptat şi fotograful - a acceptat cu deschidere provocarea testării. Coincidenţa a făcut ca al său deodorant de tip stick să se termine în acea perioadă. Dacă nu ar fi gândit cu voce tare, spunând că trebuie să îşi cumpere unul, poate că nu mi-ar fi venit ideea de a-i adresa invitaţia să îmi ţină isonul la testare... Mi-am zis că nu e nicio problemă să folosim împreună produsul! Zis şi făcut!

Am folosit piatra de alaun Feret umezită, trecând-o peste pielea proaspăt spălată şi uscată a axilei. Se poate folosi şi altfel: piatra uscată se aplică pe axila umedă. Mie îmi pare mai incomodă cea de-a doua variantă, am rămas la prima modalitate! Soţul meu a apelat la ambele procedee, alternându-le în funcţie de dispoziţia de moment.

Precizare importantă: nu numai că piatra de alaun Feret a fost testată de noi pe timp de vară, dar a fost supusă şi testului suprem al temperaturilor caniculare! 

Doi inşi, două păreri parţial asemănătoare:

* Soţul meu s-a declarat foarte mulţumit de produs! 
Alaunul ăsta face treabă, nu simt că transpir cu el!
Mi s-a părut de-a dreptul fabulos să aud asta, având în vedere că jobul său implică mult timp petrecut în aer liber, în soare, alergătură, drumuri numeroase parcurse cu maşina (iar la cea de serviciu nu are aer condiţionat)! Circa 12 ore pe zi...
Se cuvine a menţiona că îl ajută şi organismul - nu e genul de persoană care să transpire în mod supărător!

* Experinţă-revelaţie aş spune eu! Nu mă aşteptam să pot renunţa la roll-on pentru timp atât de îndelungat, a rămas abandonat pe etajera din baie. Dar am de expus şi reversul medaliei: piatra de alaun este eficientă şi pentru mine în majoritatea timpului, dar au fost şi situaţii în care - după câteva ore de la utilizare - am simţit nevoia unei împrospătări. Eu sunt şi expansivă din fire - mă agit mult, râd mult, mă stresez mult! Fac totul... mult! :)) Dacă am fost acasă, m-am spălat şi am reaplicat! Dacă nu, am folosit un serveţel umed, completat de un puf de parfum (cu cele de la Refan pot face asta - atât preţul acestora cât şi compoziţia lejeră îmi permit să recurg la acest truc).

* Mai am de relatat o situaţie ce vine să completeze părerea mea despre acest produs!
Recent, folosind aparatul de ras pentru a îndepărta pilozitatea de pe picioare, n-am fost suficient de atentă şi m-am tăiat (în zona rotulei) - o tăietură atipică: după cicatrizare, are o formă rotundă, nu cea alungită - specifică tăieturilor! Mă enerva că nu reuşesc să opresc sângerarea, nu-mi plăcea să ies astfel din cada de baie şi l-am strigat pe soţul meu să mă ajute cu un serveţel pentru compresiune. El mi-a zis: De ce nu foloseşti alaunul? Evrika! My smart man! Dia auzise de cazul meu şi venise ca o mâţă curioasă să ia pulsul! Pentru ea şi pentru mine a fost magie curată să trec piatra umedă peste locul afectat şi să se oprească instantaneu sângerarea! Numai "omul cu idei" nu a fost la fel de uimit căci deja experimentase asta - pe o tăietură, în timpul bărbieritului! Dar uitase să îmi spună şi mie! :)

La sfârşitul săptămânii viitoare, am programare la salon pentru o defrişare temeinică, o depilare ca la carte! Voi lua piatra de alaun cu mine - sunt foarte curioasă să văd ce efecte va avea asupra zonei inghinale care e mai sensibilă şi care, la mine, se irită după această operaţiune (în mod invariabil,  pentru circa două zile - doar prin înroşire, nu se formeză "bubiţe")! Promit solemn să revin cu un update!!!

Trag linie şi concluzionez... exclusiv pentru mine, fiecare dintre noi are libertatea de a decide pentru sine însuşi/însăşi!

Folosind piatra de alaun, renunţ la deodorantele şi antiperspirantele ce conţin aluminiu (căci nu l-am găsit pe acela care să mă protejeze fără a-l avea pe lista ingredientelor). Renunţând la acestea, elimin una dintre cauzele formării nodulilor şi, implicit, riscurile apariţiei cancerului mamar. Având în vedere acest obiectiv atât de important, consider că nu e deloc greu să apelez, la nevoie, adaptându-mă în funcţie de posibilităţi, la o reîmprospătare a axilei. Ţinând seama de condiţiile în care am testat acest produs, intuiţia îmi spune că, în sezonul rece, eficienţa sa  va fi optimă şi sper să mi se confirme acest gând! Time will tell...

Piatra de alaun Feret este certificată ca produs 100 % natural. Poate fi găsită AICI, la un preţ de 54 de lei. Luând în calcul faptul că nu şi-a micşorat mărimea în mod vizibil după ce a fost folosită de două persoane, timp de două luni, estimez că va fi de durată utilizarea sa - circa un an! E o investiţie inteligentă şi chiar economică - deşi, aparent, nu s-ar spune astfel! Se subînţelege că e un produs pe care îl doresc în continuare în rutina mea de îngrijire, produs pe care vi-l recomand! Merită să-l încercaţi, e posibil să vă fidelizeze!

Pe pagina produsului găsiţi şi alte informaţii extrem de utile:

- Cum putem recunoaşte şi diferenţia piatra de alaun sintetică şi piatra de alaun naturală? 

- Consideraţii şi recomandări referitoare la studiile asupra cazurilor de cancer şi prezenţa aluminiului în organismul uman!

Îmi exprim speranţa că aţi avut răbdarea necesară de a citi lungul review  de azi
şi că vă vor fi de folos aceste informaţii şi opinii personale! 
Vă mulţumesc mult pentru vizite şi pentru feedback-ul de care mi-e dor deja! :)
Dacă aţi folosit piatra de alaun, m-aş bucura să facem schimb de impresii!

Weekend minunat, fete dragi mie! Pupicei!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you

UPDATE (12.09.2015)

Am revenit, după cum anunţam în postare!

Ieri am fost la cabinetul de cosmetică pentru depilare cu ceară de unică folosinţă. Nu am uitat ceea ce îmi propusesem şi, imediat după defrişare, înainte de a-mi pune hainele, am folosit piatra de alaun în zona inghinală. Cosmeticiana şi-a exprimat interesul faţă de acest produs...

Rezultatul: pielea s-a înroşit în acea zonă, însă intensitatea acestei probleme a fost redusă la jumătate! Din punctul meu de vedere, contează - nu e deloc de neglijat! Voi ţine cont să pun în geantă piatra de alaun de fiecare dată când am o astfel de programare! 

 

Blog Template by YummyLolly.com